|
| |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Impresioniști la CaixaForum Clădirea care găzduiește CaixaForum a fost inițial o fabrică de textile proiectată de un celebru arhitect, Josep Puig i Cadafalch, închisă după doar 7 ani de la inaugurare, transformată apoi în depozit sau grajduri și garaje pentru Poliție. Banca la Caixa a cumpărat-o în 1963 și i-a dat menirea pe care o are și azi. Mai mulți arhitecți au lucrat la refacerea și extinderea clădirii spre forma pe care o are acum, intrarea sub formă de copaci de metal acoperiți de sticlă, precum și recepția vizitatorilor fiind opera japonezului Arata Isozaki.
Pe cât de apreciați sunt acum (din ce-am constatat, pentru majoritatea celor care afirmă că arta contemporană e „de neînțeles”, „ceva ce ar fi putut fi făcut și de un copil”, pictura s-a oprit în perioada respectivă), în 1874 impresioniștilor le-a fost refuzată participarea la Salonul Oficial din Paris, ajungând să-și organizeze propria expoziție în ateleriul fotografului Nadar, situat pe Boulevard des Capucines. Sterling Clark a ajuns la Paris în 1910, când o parte dintre aceștia încă erau în viață, și a pus bazele uneia dintre cele mai mari colecții (mai ales cu lucrări din faza de început a mișcării) din lume, care aparține acum Institutului omonim din Williamstown, Massachusetts.
Cum lucrările se plimbă acum prin Europa, am putut vedea la CaixaForum (și asta apropo de avantajele de a locui într-un oraș de genul ăsta) unele semnate de precursorii impresioniștilor, grupați în școala de la Barbizon (Camille Corot, Millet, Th. Rousseau), apoi compozițiile timpurii ale lui Claude Monet, Gustave Caillebotte sau Alfred Sisley. Renoir a fost marea pasiune a lui Clark, acesta achiziționând nu mai puțin de 39 de lucrări ale sale, la care se adaugă tablouri ale unor post-impresioniști precum Toulouse-Lautrec, Degas, Pierre Bonnard și Paul Gauguin.
Expoziția ține până pe 15 februarie, dar nu-i problemă: de pe 19 se deschide tot acolo cea dedicată lui Delacroix. Dacă aveți drum prin Barcelona merită mereu să investiți oricând o oră din timpul vostru pentru a vizita CaixaForum, mai ales că intarea e gratuită.
|
|
| |
























