|
| |
12.03.2010
   | |
 |
Ce putem face Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in pozitia de a le face. (Constantin Brancusi) In '51, pregatindu-si partea de final a vietii, Brancusi trimite o scrisoare statului roman prin care anunta ca vrea sa doneze operele aflate în atelierul sau din Impasse Ronssin (230 sculpturi, 41 desene, 1600 fotografii si clisee, unelte, mobilier, etc.). Gheorghe Gheorghiu-Dej inainteaza Academiei Romane scrisoarea pentru analiza. Alexandru Toma, cel ce prezideaza sedinta, il considera pe Brancusi “reactionar si dusman al regimului”. Ion Jalea prezinta o comunicare favorabila, in care vorbeste despre “apoteoza Brancusi”, singurii care l-au sustinut fiind Camil Petrescu, Geo Bogza si Victor Eftimiu, care i-a subliniat valoarea nationala si mondiala. O pozitie cel putin curioasa, daca nu detestabila au avut prin altii George Oprescu, George Calinescu, Alexandru Graur, culminand cu Mihail Sadoveanu care, pronuntandu-se cu privire la solicitarea lui Brancusi spune: “Va tineti de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luati rusinea asta si aruncati-o la cos!”. Iar o comisie trimisa sa analizeze la Paris operele din atelier se intoarce si-i comunica lui Dej: "Operele lui Brancusi sunt niste opere pe care le-ar putea face orice taran neinstruit." Pana si dorinta de a fi ingropat in tara, la Hobita, langa mormantul mamei i-a fost refuzata. Scarbit, Brancusi renunta la cetatenia romana pentru a putea dona statului francez (care nu l-a rasplatit cu nicio distinctie sau comanda de a realiza vreo lucrare pe timpul vietii) piesele din atelier. Episodul respectiv, despre care marturisesc ca nu aveam habar, a fost relatat astazi in Sala Senatului UAIC de Horia Muntenus, care in deschiderea proiectiei filmului sau documentar “Un arbore la mijloc de lumi: Constantin Brancusi" a vorbit calm, cursiv, dar tinandu-ne cu sufletul la gura timp de 40 de minute despre cel care-a fost considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului trecut. Si care, dupa ce a realizat intre anii '37-38 pro bono tripticul de la Tg Jiu (Coloana fara sfarsit, Poarta sarutului si Masa tacerii), pe scara trenului spre Paris pe care-l platise imprumutand 2000 de lei de la un prieten, spune (anticipand parca rusinea comunista) urmatoarele cuvinte: "Nici macar nu stiti ce va las eu aici...". |
| |
In fine, e bine sa stim ce credeau marii nostri Academisti despre Brancusi, noroc ca a plecat din tara ca altfel am fi putut pierde o valoare inestimabila.