|
| |
12.02.2010
   | |
 |
No Surprises, Please Cand Bida mi-a zis ca Monica, sotia lui Lorin, voia sa-i organizeze o petrecere surpriza in alta locatie decat cea in care el ne invitase pentru ziua lui m-am intrebat cum as fi reactionat eu intr-o situatie similara. Sa imi fac planurile pentru un loc, sa anunt invitatii, sa-mi creez in minte un program de desfasurare a evenimentului, intr-un cuvant sa-mi fac asteptari pentru CEVA si sa fiu pus in fata faptului implinit de a primi ALTCEVA. Bine, cred ca e flatant sa-ti vezi toti prietenii stransi acasa la tine intr-un mod atat de 'camuflat' incat nici cand invarti cheia in broasca sa nu realizezi ca e ceva ciudat pana nu deschizi usa si-ti striga toti 'Surprise!' (da, majoritatea au ales varianta in engleza, poate pentru e ca e mai intalnit cliseul in filmele americane) si-ti iei scurt cateva flash-uri in ochi pentru ca uimirea sa-ti ramana intiparita (electronic, evident) pe dvd-ul care va fi aratat copiilor (si asta pentru ca nepotii vor folosi sigur alte instrumente de stocare). Dar apoi confrunti realitatea cu asteptarile. Si daca ai impresia ca asteptarile ar putea fi superioare realitatii care-ti e pusa in fata, mai ales pentru ca e ziua ta, vrei ca acestea sa-ti fie implinite. In concluzie: daca cuiva care citeste aceste randuri ii vine o idee similara sau va putea vorbi cu o persoana ce va dori sa-mi faca o surpriza de felul asta, atunci ii spun de la inceput ca nu voi gusta surpriza, cu atat mai putin in conditiile in care voi avea asteptari legate de alte planuri pe care mi le-as face vis-a-vis de acel eveniment. Daca totusi n-am niciun plan, ar trebui intreabati macar inca doi prieteni daca cred ca as aprecia surpriza. Daca tot nu poate fi anticipata o reactie cel mai bine ar fi sa fiu intrebat chiar eu. 99% as spune 'Nu'. |
| |