05.03.2010   |  |
                                                |
Ultima zi in Tokyo In timp ce citeam pe internet despre zapada din Romania, Tokyo imi rezervase o vreme care sa ma faca sa-mi para si mai rau ca plec: 20 de grade si soare fara pic de nor. Mi-am luat camera foto si am pornit la o plimbare prin una din cele mai frumoase zone de promenada: Omotesando Dori. Am pus harta in buzunar si mi-am lasat pasii sa ma indrume, alegand din cand in cand si stradute mai mici, oprindu-ma sa admir cateo cladire, vitrina si, de cand in cand, cateo femeie frumoasa. Cum ma plimbam eu asa primavaratic, doar in camasa, am zarit pe stanga o cladire interesanta, neagra pe care scria mare ‘Taro’. La o prima vedere, inselat de barul-cofetarie de la intrare (foarte misto ideea cu panoul scos in strada pe care scria ‘piece of cake’) am vrut sa ma intorc, crezand ca e doar un bar mai fancy. Am aruncat totusi o privire curioasa si mi-am dat repede seama ca e vorba de un muzeu dedicat unui artist contemporan. Mi-am lasat pantofii la intrare (conform obiceiului locului) si am descoperit un artist japonez, Taro, care m-a impresionat prin forta, energia degajata de lucrari si folosirea indrazneata a unor culori puternice. Infuenta lui Salvador Dali era evidenta atat in panzele expuse, cat si in obiectele decorative (poate de asta mi-a si placut asa de mult). In timp ce-mi spuneam in gand ca in cele 2 saptamani de Japonia in care-am mancat o groaza de chestii noi, de multe ori fara sa stiu chiar ce comand, niciodata nu am intalnit ceva care sa ma dezguste, am ales rapid un restaurant cu meniu de pranz si, pentru prima data, n-am putut efectiv sa mananc un orez peste care bucatarul turnase un ou crud si fructe de mare crude: albusul avea un gust care mi-a intors stomacul pe dos. Inca o data s-a confirmat ca never say never. Am mancat in schimb cele mai bune paste intr-un local micut, cu balcon descoperit, de langa gara Harajuku si am savurat cum se cuvine fiecare ora insorita intr-un oras atat de ofertat precum Tokyo. Cand ma pregateam sa plec spre hotel primesc un mesaj de la Matteo, italianul cu care m-am imprietenit saptamana trecuta, care ma invita la o plimbare prin Ginza. Cum nu apucasem pana acum sa savurez cea mai cunoscuta si scumpa zona a metropolei, in care un metru patrat de teren se vinde pe sume astronomice, am acceptat imediat. PS Tokyo rules! |
|
Comentarii (0)
|