03.01.2010    |  |
         |
Inventatorii fotbalului Nu cred ca exista cineva care sa nu remarce atmosfera cu totul speciala pe care o fac britanicii la meciurile echipelor lor favorite. Celebrul You'll Never Walk Alone al suporterilor lui Liverpool, Glory, Glory, Man United al fanilor diavolilor rosii, ultimul meci al lui Henrik Larsson pentru Celtic, cand tot stadionul canta 'Larsson is the king of kings' sunt doar cateva exemple care-mi vin rapid in minte. Dorindu-mi o experienta pe un stadion londonez, in noaptea dinaintea plecarii m-am uitat ce meciuri sunt in perioada pe care urma s-o petrec si am constatat ca etapa de FA Cup programa un Fulham - Swindon Town si un derby local, West Ham vs Arsenal. Evident ca am incercat intai sa cumpar pentru Arsenal, dar neprimind confirmarea tranzactiei pe email am zis sa fiu sigur si am luat bilete si pentru celalalt. Intr-un final am ajuns sa le vad pe ambele si nu ma pot plange de asta. Sambata am luat deci metroul de pe linia District spre Wimbledon, cea mai apropiata statie de stadionul celor de la Fulham, vechiul Craven Cottage, fiind Putney Bridge. Cu un tricou albastru peste o bluza nu foarte groasa mergea spre meci si o blonda sustinatoare a celor din Swindon (din imaginea din stanga). Fulham FC este cea mai veche grupare profesionista londoneza (1879) si l-a dat pe celebrul Bobby Robson. Cel mai cunoscut fotbalist din lotul actual este tot un Bobby (Zamora), el avand sa fie si unicul marcator al meciului la care am asistat. Fulham a fost cumparat in 1997 de Mohamed Al Fayed, tatal fostului iubit al Printesei Diana si patronul celebrului magazin Harrods. Stadionul este construit pe malul Tamisei, de unde poti vedea in timp ce-ti savurezi berea sau o 'meat pie' sportivi antrenandu-se vaslind caiace sau chiar mici ambarcatiuni cu panze. Despre meci in sine nu sunt prea multe de spus: mult mai experimentatii fotbalisti ai lui Fulham l-au controlat de la un capat la altul, iar entuziastii suporteri ai lui Swindon, care l-am urmarit in picioare pe tot parcursul lui, au avut putine motive de bucurie. Orice sut spre poarta sau actiune mai periculoasa erau intampinate cu un vuiet, iar cornerele erau sarbatorile aproape la fel ca golurile. Un meci englezesc, de kick & run si mult angajament la centrul terenului, dar fara fantezia latina sau organizarea italieneasca. Disputa dintre ciocanari si tunari (cum sunt numiti suporterii celor doua echipe londoneze, West Ham si Arsenal) se anunta inainte de toate un meci al orgoliilor. Locul: cocheta arena a celor de la West Ham, Upton Park. Gianfranco Zola, fosta vedeta a lui Chelsea, care acum antreneaza West Ham isi dorea neaparat o victorie de prestigiu in fata mult mai titratului si experimentatului Arsene Wenger. Dupa o prima repriza dominata de mijlocul superior al lui Arsenal, West Ham a deschis scorul in prelungiri prin Diamanti in urma unei greseli a apararii tunarilor. Wenger face in minutul 60 doua mutari care schimba soarta partidei, si dupa ce Ramsey (care l-a inlocuit cu succes pe Fabregas in postura de mijlocas de creatie) egaleaza, Eduardo, croatul care credeam ca nu va mai juca vreodata fotbal dupa accidentarea oribila care i-a rupt efectiv glezna, stabileste scorul final, West Ham - Arselnal 1-2. Urmeaza niste observatii valabile pentru ambele meciuri: - prezenta descurajanta a politiei (inclusiv calare, de fiecare data e macar o femeie in sa) cu rolul de a inhiba orice tentativa a huliganilor din ambele galerii; - stadioanele sunt arhipline, fiind o traditie in a merge chiar cu familia (am vazut copii mici, batrani, femei de toate varstele) pentru a vedea un spectacol; - publicul e un fin cunoscator, apreciind calitatea si determinarea si huiduind orice incercare de a pacali jocul; stand in mijlocul lor iti dai seama de ce ei sunt inventatorii fotbalului; - cluburile fac o gramada de bani nu doar din bilete, ci si din tot ce se vinde in jurul si in interiorul stadionului, de la catering pana la promotionale; - muzica dinaintea si din pauza meciului e un rock ritmat, care arata nivelul de cunoastere al publicului (de exemplu, la West Ham vs Arsenal s-au difuzat, in ordine, Muse - Unnatural Selection, Guns N'Roses - Sweet Child O'Mine, Muse - Uprising, in timp ce la Fulham am auzit de la Jet - Are You Gonna Be My Girl la Kaiser Chiefs si alte trupe indie) - spectacolul sonor al galeriilor e cu adevarat impresionat; - asa un frig n-am mai tras niciodata la vreun eveniment sportiv, avand 'sansa' sa calatoresc la Londra intr-una din cele mai reci ierni din ultimii ani. Inchei cu imnul celor de la West Ham, cantat la un moment dat de tot stadionul: I'm forever blowing bubbles, Pretty bubbles in the air. They fly so high, nearly reach the sky, And like my dreams they fade and die. |
|
Comentarii (0)
|