|
| |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Everything Zen Azi a fost prima zi cand n-am pus niciun ceas sa sune dimineata, am dormit 8 ore curate. In pofida faptului ca se anuntase ploaie am avut o zi calduroasa, soarele zambind din cand in cand de dupa nori, apoi ascunzandu-se iar si facandu-ma sa ma joc cu setarile pe modul manual al aparatului pana cand, exasperat, l-am lasat pe P. Mi-am luat un one-day bus ticket (500 de yeni, foarte rentabil daca mergi de macar 3 ori intr-o zi cu autobuzul) si am pornit spre nord-vest, sa vizitez cele mai celebre temple si altare din Kyoto. Am inceput, normal, cu cel mai celebru templu din intreaga Japonie: Kinkakuji (Pavilionul Aurit), poleit cu aur. Fiecare etaj reflecta un stil arhitectural diferit: primul pe cel al palatelor, al doilea pe cel al castei samurailor, iar ultimul nivel pe cel al templelor Zen. Foarte aproape de acesta se gaseste Ryoanji (Templul Dragonului Linistit), cu cea mai faimoasa gradina Zen cu pietre (karesansui), abstractizarea unui picturi in cerneala, executata in stanca. Am incheiat cu Ninnaji, format dintr-un vast complex de cladiri si gradini, la poarta caruia strajuiesc fiorosii gardieni nio. Spre seara l-am cunoscut intr-un bar pe Reto, un simpatic elvetian pe jumatate ungur. Cum aproape nimeni nu vorbeste engleza, intalnirea unui alb poate fi o oportunitate de a schimba cateva cuvinte sau, cum a fost in cazul nostru, de a explora impreuna cu cineva viata de noapte de pe strazile Gion-ului. Ca strain (care nu vorbeste japoneza) ai cateva optiuni: poti sa te plimbi, sa mananci ceva (eventual ar fi bine sa arati spre niste poze sau sa stii cateva cuvinte cheie), sa bei ceva intr-un bar si... cam atat. Celelalte distractii sunt aproape exclusiv pentru japonezi si asta nu neaparat pentru ca ar fi ei xenofobi (totusi in spatele zambetului politicos le simti prefacatoria: am impresia ca ei doar tolereaza, nu accepta cu adevarat), ci pentru ca bariera lingvistica e aproape de netrecut. Asa ca am sfarsit cu un whisky japonez (foarte interesant ca gust) in fata si cateva ore de povesti. |
|
| |






































