|
| |
02.02.2010
   | |
 |
Nefinit ...cum spunea Eminescu infinitului. Senzatia aia ca viata e pusa pe repeat si-si modifica tonalitatea doar pentru o secunda, atunci cand mai sare CD-ul. Vreau sa schimb ceva dar simt ca nu pot. Nu am curajul, nu am taria, 'nu stiu de unde sa-ncep si unde sa termin, ma las dus de val' (OCS). Simt ca trebuie sa fie mai mult de-atat. Imi aduc des aminte de versul izolat, genial, descoperit de Noica in manuscrisele eminesciene: 'ca o spaima impietrita / ca un vis incremenit'. Existentialismul sartrian din primul vers este depasit in cel de-al doilea prin visul incremenit, absolut, alternativa la angoasa, deznadejde, absurd. Nu-mi suport incremenirea, nu pot impietri spaimele. I can't give it up... |
| |