|
| |
02.01.2010
   | |
   |
Shemeck Shemeck e un canadian de origine poloneza care traieste de cativa ani in Anglia, via Belgia, Franta si Scotia. A fost cel mai bun prieten pe care mi l-am facut in perioada cat am stat in Belgia. Desi nu ne-am mai vazut din 2004, am tinut legatura si, dupa mai multe tentative esuate de a veni el in Romania sau a ajunge eu in zona lui, ne-am sincronizat de data asta. Intre timp, frumoasa lui sotie Monica i-a daruit o fetita blonda, Bianca, care face 3 ani peste cateva zile. Bianca m-a trezit dupa noaptea pe care am petrecut-o la ei acasa, intr-un orasel de langa Gatwick, pe la 8 si ceva intrebandu-si mama la usa camerei mele: ‘Mom, where is George? Can I see George?’. Foarte curioasa din fire, mi-a dat tarcoale de cateva ori si apoi s-a aruncat in bratele mele, intr-un gest de afectiune pe care Shemeck mi-a marturisit mirat ca nu l-a mai intalnit facut in directia unor persoane pe care le vedea pentru prima data. Recunosc, m-am simtit flatat. Dar cred ca cei mici simt cand sunt priviti cu drag. Reintalnirea s-a produs insa la amiaza, cand am vazut impreuna un meci din FA Cup, Fulham impotriva celor de la Swindon Town (despre meci o sa vorbesc mai pe larg in postarea urmatoare). Dupa ne-am urcat intr-un metrou spre Picadilly Circus, acolo unde stia el un pub cu mancare si muzica live, Spice Your Life. Cateva pint-uri ne-au dezlegat limbile (amortite de frig) si in cateva ore eram updatati cu ce facuseram in ultimii 5 ani. Trupa care canta la subsol era ‘crap’, asa ca am schimbat locatia, de data asta ceva mai glam. Ne-am facut planuri sa mergem impreuna la un festival anul asta, daca nu gasim bilete la Reading ne orientam spre Werchter. Abia pe la 11 fara ceva am plecat spre Victoria sa luam trenul spre casa lui. Pana am explicat omului de la ghiseu ce voiam, pana am luat un buchet de flori pentru Monica timpul a trecut si mai avem maxim 2 minute sa ne urcam in tren. Am validat biletul in turnichet si i-am dat lui Shemeck florile. Cand ne-am dat seama ca nu e de gluma, am inceput sa alergam spre primul vagon. Shemeck a scapat florile iar eu, care eram la un metru in spatele lui, am calcat peste ele. Am alunecat atat de tare incat a fost un miracol ca n-am cazut, insa n-am avut timp sa contemplez prea mult asupra evenimentului, le-am ridicat din mers si am urcat. Ca sa puna sare peste rana, in timp ce cerceteam buchetul sa vad daca a mai ramas ceva din ele, o grecoaica de pe scaunul din fata ne arunca un ‘Thank you, that’s so kind, you shouldn’t have!’ dupa care-si da ghionturi cu prietena ei. Epilog: Shemeck, care a fost basist intr-o trupa de jazz, n-a putut sa nu-mi arate cum se canta la contrabasul pe care si-l achizitionase recent. Dupa cateva minute m-am descurcat si eu, mai ales ca mi-a aratat niste ‘cheat notes’. Monica, sotia lui, nu a crezut, evident, povestea cu florile, dar le-a curatat si a reusit sa incropeasca un rest de buchet decent. Bianca, fetita de 3 ani, a tinut mortis sa mearga in ‘mommy’s Alfa’ pana la gara, sa ma conduca. Am plecat inapoi spre Londra emotionat. |
| |